Daniel Pancu, mesaj clar pentru jucătorii lui Poli Iași: „Mai avem de umblat la mentalitate”

Daniel Pancu, mesaj clar pentru jucătorii lui Poli Iași: „Mai avem de umblat la mentalitate”
  • Publicat:
  • Actualizat:

De când a venit în Copou, fostul internațional Daniel Pancu a susținut mereu că va încerca să le insufle elevilor săi mentalitatea pe care el a avut-o ca fotbalist. Una de învingător, care să transforme Poli Iași într-o echipă care să abordeze la victorie toate partidele, indiferent de adversar. Și nu de puține ori tânărul tehnician a taxat lipsa de atitudine și apatia elevilor săi, cum s-a întâmplat și după meciul cu Sepsi.

Înaintea partidei de sâmbătă, din deplasare, cu ultima clasată Astra Giurgiu, Daniel Pancu a declarat că mai are de lucrat la mentalul jucătorilor și că încearcă să elimine teama pe care echipa sa o afișează în special la partidele din deplasare.

„Am uitat repede cele 30-35 de minute din prima repriză a meciului cu Sepsi în care nu am fost noi, lucruri pe care eu nu le accept. Plecăm de la modul în care am intrat după pauză la jocul trecut și mergem la Giurgiu să ne continuăm acest progres. Pentru că, exceptând această repriză cu Sepsi, eu am fost mulțumit de jocul echipei în multe momente. Încerc să diminuez senzația asta de teamă. De multe ori am impresia asta că în deplasare avem o reținere, o frică. Diferența se face doar la mental, pentru că în ziua de azi toți fotbaliștii pot alerga, toți sunt pregătiți, diferența o face mentalul. De fapt acesta este unul dintre puținele lucruri la care avem un minus în momentul de față. La mentalitate, la personalitate”, a declarat antrenorul Daniel Pancu în cadrul unei conferințe de presă.

Tehnicianul se confruntă în continuare cu probleme de lot, nu are decât un fundaș central valid la dispoziție pentru meciul cu Astra, dar chiar și în aceste condiții este încrezător că elevii săi pot obține un rezultat bun. Mergem la un adversar rănit, care a acumulat doar un punct în primele 7 etape, dar o echipă care are în componență jucători foarte buni, periculoși, cel puțin de la mijloc în sus. Probabil suferă la unitate. Jucăm cu un adversar al cărui loc nu este ultima poziție și care cu siguranță va face tot posibilul mâine să obțină cele trei puncte”.

Pancu l-a vrut pe căpitanul lui Aris Salonic, dar acesta a ajuns la Astra

Tehnicianul Politehnicii a explicat cum l-a ratat pe căpitanul lui Aris Salonic, fundașul central Sousa, jucător care a semnat cu Astra. „Mi s-au propus mai mulți jucători, unul dintre ei, pe care mi l-am dorit foarte mult, Sousa, a semnat cu Astra pentru că i s-a oferit un contract dublu față de ce puteam noi să-i oferim. În aceste condiții, am decis să așteptăm să se refacă jucătorii noștri. Sousa jucase în iulie ultimul meci oficial, era căpitanul lui Aris Salonic, un jucător interesant, care putea acoperi mai multe posturi în apărare. Și decât să vină un jucător care nu mai jucase de mult, va trebui să ne descurcăm în condițiile astea. Avem un singur fundaș central în lot, pe Baxevanos, dar noi suntem puși aici pentru a găsi soluții”, a mai spus Daniel Pancu.

Față de meciul anterior, cu Sepsi, tehnicianul lui Poli va conta la Giurgiu pe serviciile lui Calcan și Zajmovic, în schimb Breeveld și Vanzo nu vor fi în lot. De asemenea, vor mai lipsi Frăsinescu și Mensah, aflați în izolare după ce au fost testați pozitiv cu Covid-19 săptămâna trecută.

Pancu l-a felicitat pe colegul său de pe banca echipei campioană CFR Cluj pentru victoria din Europa League. „La CFR e vorba de tradiție, când ai tradiție în cupele europene altfel abordezi meciurile. O echipă stăpână pe situație, o echipă cu un antrenor fantastic, un succes absolut meritat”, a punctat Daniel Pancu.

La rândul său, fundașul central Baxevanos a declarat că ieșenii nu se gândesc decât la obținerea celor trei puncte la Giurgiu: ”Este un meci foarte important pentru noi, singurul gând al nostru este victoria. Chiar dacă Astra este pe ultimul loc, nu trebuie să subestimăm adversarul, pentru că au jucători valoroși în componență”.

Echipa probabilă a Politehnicii Iași pentru meciul cu Astra: Axinte – Onea, Baxevanos, De Iriondo, Bușu – Atka, Passaglia, Popadiuc – Platini, Andrei Cristea, Calcan.

 

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×